Libertatea de a fi – “Gracias a la vida”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În 2011, Miruna, fată creativă şi zglobie, absolventă de Arte, s-a mutat împreună cu soţul ei la Barcelona. Schimbarea ei într-o mujer fantastica s-a produs rapid, prin prisma maternităţii. Pentru că…

„Am venit însărcinată înt-o lună aici. Asta m-a scos din ritm. Toată sarcina, şi naşterea, şi să fiu singură cu un copil, m-au debusolat. Singurătatea asta m-a marcat pe viaţă.”

Oops! Prea abrupt? Avem mame pe recepţie? Atunci vă este foarte uşor să (re)simţiţi momentele prin care trece o mamă ce nu se poate baza decât pe ea, în frageda pruncie a copiilor. Celorlaţi, vă recomand un exerciţiu de imaginaţie, ştiind că singurătatea marilor oraşe poate fi de multe ori mai apăsătoare decât cea din vârf de munte. Chiar şi într-un oraş precum Barcelona, cu peste 3.000.000 de oameni, te poţi simţi singur, fără sprijin.

Decizia de a pleca în Barcelona a venit firesc când soţul Mirunei a primit o ofertă de relocare. Balanţa a înclinat clar spre această decizie, pe care şi-au asumat-o amândoi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

“Până am dat-o pe Maya la grădiniţă am stat numai cu ea, zi de zi. De la 9 până la 7 seara, când venea Mihai acasă de la serviciu. A fost teribil, dar ştiu acum, după ce mi-am zgârmat prin străfunduri, că a fost alegerea mea, poate nu spusă pe gură, dar orice act care se desfăşoară pe nişte ani nu poate fi opera altcuiva, decât dacă ai nenorocul să fii închis în pivniţa cuiva.“

Dar Miruna s-a scuturat de greu. S-a încărcat de iubire. Pentru că este o fire solară, veselă, iar râsul ei în hohote se simte chiar şi din spatele unor cuvinte scrise. Este umorul ei românesc, cum îi place să spună. Creativă, energică, expansivă, prietenoasă. Pe toate şi le-a păstrat din România. Spaniolii sunt şi ei foarte prietenoşi, nu-i aşa? „Treaba cu căldura e mereu şi oriunde relativă. Când am fost în Germania era foarte clar că veneam de pe altă planetă din punct de vedere al socializării. Nemţii nu sunt reci, pur şi simplu nu au perfectionat skill-ul ăsta al socializării, e şi asta o materie pe care trebuie s-o înveţi. Să zicem că spaniolii au 10 cu felicitari versus nemţii cu -3. Au aceeaşi dorinţă de a intra în contact cu alţi oameni, doar că după amabilitatea iniţială urmează o privire fixă cam ca a lui Dr. Lecter. Pentru că nu ştiu ce să faca mai departe”.

O femeie puternică nu este neapărat o femeie care ridică greutăţi, dar Miruna se încadrează şi aici.
Powerlifting-ul e marea ei iubire, după ce a flirtat serios cu halterele. Da, nu-ţi vine să crezi câtă putere este într-un corp în aparenţă fragil, deşi… la fel de mult ar trebui să surprindă şi forţa interioară.
„E ca în viaţă, trebuie să te ridici atunci când ceva încearcă să te ţină la pământ. Powerliftingul este despre răbdare, concentrare şi a pune un pas, de obicei mic, în faţa celuilalt. Nu e un hobby de duminică, dar nici nu l-aş încărca cu aspecte filosofice.”

Miruna a absolvit la Bucureşti Universitatea de Artă, secţia pictură murală, iar astăzi a ales să fie UX/ UI Designer – o găsiţi şi pe https://magorra.wordpress.com. Cum mai este Miruna?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Miruna este recunoscătoare pentru schimbarea din viaţa ei. „Spania m-a lăsat să fiu eu. Nu e întotdeauna comod pentru ceilalţi să te descoperi. Plecatul din ţară a fost ca trecerea de la adolescenţă la maturitate şi m-a ajutat să nu mai fiu atât de exigentă. Exigenţa nu lasă loc creşterii, te bate în cap şi te ţine pe loc. Ăsta e unul dintre factorii care ne-au luminat faţa, când nu mai aveam nicio altă lumină.”

Iar Maya, fata iubită a Mirunei creşte într-un mediu blând cu personalitatea fiecăruia, care încurajează independenţa. „Sistemul e diferit. Copiii sunt implicaţi în procesul decizional pe cât pot, evident, de mici, se promovează autonomia, răbdarea. Maya ştie să se îmbrace singură de la 3 ani, n-am învăţat-o noi, am fost însă sfatuiti cum să susţinem ce învaţă la şcoală. Anul trecut şi-a făcut singură bagajul pentru tabăra de 3 zile, i-a plăcut sistemul pe care l-am inventat amândouă, am mai schimbat mici chestii cu acordul ei, dar în mare parte aşa a rămas.”

Miruna a ajuns în acel loc de echilibru în care fiecare lecţie este primită cu recunoştinţă, iar fiecare încercare este, de fapt, o provocare. Cum altfel s-ar putea reîntoarce lucrurile bune în viaţa noastră, dacă nu am fi recunoscători pentru ele?