Cuvinte şi tăcere = haiku

Tu cine eşti, de fapt?

De multe ori, nu suntem cine scrie pe cartea de vizită. Oamenii simt nevoia ca, dincolo de cele 8-10 ore de la birou, să se exprime aşa cum sunt cu adevărat, fără măşti sociale- poate (auto)impuse. O absolventă de studii economice este, de fapt, balerină, o doctoriţă fotografiază nuduri, iar o ingineră scrie cu pasiune haiku-uri. Eliberarea prin propria expresie este ceea ce ne face fericiţi.

Eşti ceea ce visezi, nu?

Când am întrebat-o pe Diana de ce scrie haiku-uri mi-a răspuns că iubeşte această îmbinare dintre cuvinte şi tăcere.

“E atat de mare fascinaţia pentru cuvânt şi puterea lui creatoare, încât, de multe ori, mi-e teamă să-l scriu. Cuvântul transmite o energie, un gând,  cuvântul este viu. Cand găseşti în suflet starea de linişte, se întâmplă câteodată nişte lucruri uimitoare. Eu chiar le-am trăit cu adevărat, de multe ori ceea ce gândesc sau spun se întâmplă. Nu sunt poveşti! Am foarte mare grijă, pentru că, dacă învăţ să tac, învăţ să-mi disciplinez şi gândurile. Atunci vine şi disciplina cuvintelor pe care le alegi când le rosteşti. E o realitate la care eu contribui în a fi creată şi atunci eu trebuie să mă lămuresc dacă e într-un acord deplin cu toată energia din univers.

Sunt mai multe niveluri şi semnificaţii ale cuvântului. Sunt cazuri în care fiecare dintre noi «aude» mai tare anumite cuvinte, este atras de anumite semnificaţii şi atunci zăbovim mai mult asupra lor. “

Îmi povesteşte cu ochii sclipind, rumenă în obraji, iar cuvintele curg ca un mic pârâu limpede: cursiv, cristalin, cu bucurie şi plăcut auzului. De unde îi vin toate aceste trăiri? Din viaţă.

“Odată cu timpul, am învăţat să fiu atentă la ce mi se întâmplă, să-mi trag învăţăminte şi să încerc sa inteleg care ar putea să fie sensul, ce aş putea să fac mai bine, ce aş avea de corectat şi vin tot felul de trăiri care însoţesc dezvoltările astea. Aşa se confirmă, de fapt, pentru mine, trăirile astea autentice, că nu mi-e de ajuns să citesc într-o carte despre ce trăieşte altcineva sau ce experimentează altcineva, sau să mă uit la un film….am preferat să «gust» experienţele, am trăit eu.”

Cum este să te bucuri de tot ce îţi aduce viaţa? Cu toţii avem şi experienţe dificile, iar dacă reuşim să trecem peste ele cu bine şi să acceptăm ce ne învaţă, suntem poate mai aproape de “noi”.

“Primul lucru pe care îl fac dimineaţa este să mulţumesc şi să mă bucur că sunt în viaţă. Mi-am dat seama cât de important este lucrul ăsta şi cât e de mare miracolul şi pare atât de simplu încât e la îndemâna oricum…şi uităm să trăim, de fapt. E ca şi când m-aş reînvăţa să trăiesc cât mai des şi mai frumos în fiecare zi, în fiecare clipă. Indiferent ce aş face. Am ajuns cumva să îmi dau seama că, şi pentru mine-şi pentru alţii, vin informaţiile sau întâmplările sau oamenii exact care trebuie şi exact atunci când trebuie şi cum trebuie. O informaţie, dacă vrei s-o dai cuiva care nu e pregătit s-o audă, nici n-o să o audă, de fapt. Pe când, dacă eu le doresc şi le cer, le primesc de peste tot.  Dacă mintea devine ascultătoare, lucrurile se întâmplă. Răspunsul vine pe parcurs. Pas cu pas.

Dacă reuşim să vedem iubirea în mai mult decât într-un om, mai mult decât în familie şi cei apropiaţi, atunci poţi s-o vezi în fiecare dimineaţă când te trezeşti.”

Diana scrie haiku-uri, pe unele dintre ele le-a şi publicat. Iar haiku-urile sunt doar una dintre pasiunile ei, prin care ne lasă să-i vedem în suflet.

Culoarea ochilor mei
Seninul mării
Sufletului tău.

*

Îmi scriu
visele cu viaţa mea
şi viaţa
cu visele mele.

*

Trandafirul
Floare de drag
Darul timpului.

*

Două paranteze leneşe
desenează un hamac
fericit.

*

De vrei să trec puntea tăcerilor tale
vino la mijlocul cuvintelor mele
şi taie-le potrivit.

*

Noapte bună lună, sori
parfum de culori
petale îmbrățişări
melodii de flori
aduceri aminte-n uitări.

*

Două semne de întrebare
Respiră dintr-o îmbrățişare
Perfect curgătoare.

*

The mirror
The key is you = me
beyond limits.