Cristina sans H

Unde se duc visurile când se duc?

Râde zgomotos şi gustă din berea brună şi rece, abia adusă pe masă.

“Cel mai mult îmi lipsesc oamenii. Mi-e dor de ieşirile cu prietenii de aici…şi de ţuica şi slănina din Ardeal, haha!”S-a acomodat în Franţa. Da, are doi copii mari deja, iar asta ii permite să călătorească mai des. “Mă amuză să găsesc ceea ce nimeni nu caută.” Iar pictura? “Da, pictura, ei… sunt artist, asta este marea mea iubire, arta. Uneori pictez, alteori modelez. Depinde de starea mea de spirit. Au fost unii care au încercat să-mi spună că sculptura nu e pentru fete, haha! Mda… cine să-i asculte. Arta e parte din mine, orice ar fi. Chiar şi când Marie era mică, ţineam cu o mână biberonul, şi cu cealaltă pictam.”

Ancenis, Valea Loirei. După 25 de ani de ani în Franţa, Cristina Rus, artist plastic din Cluj, îşi împlineşte un vis: prima expoziţie personală.

“Când am luat naţionalitatea franceză, m-au întrebat dacă vreau să-mi franţuzesc numele de Cristina. Iar eu am zis – sunt mândră de rădăcinile mele, numele ăsta îl păstrez, fin! Şi de atunci, chinul meu este că vor mereu să-mi pună un H. De 25 de ani repet – Cristina sans h, Cristina sans h, şi uite aşa mi-a venit şi ideea pentru titlul expoziţiei.”

Un titlu simplu, dar care cuprinde atât de mult. “Cristina sans H”, Cristina din România, a expus pictură, desen şi modelaj, lucrări create cu dor şi drag de viaţă, de-a lungul celor 25 de ani.

Am povestit cu Cristina într-o seară călduroasă de vară, în grădina unui restaurant din Cluj. Cristina are ochii mari şi vii, poartă ochelari pe care şi-i scoate des cu gesturi repezi, ca să-i pot vedea în suflet mai bine. Povesteşte cu pasiune despre artă şi viaţă, despre grădina ei din Ancenis unde plouă mult prea des pentru o fiinţă solară.

Unde se duc visurile când se duc? Se întorc ca un bumerang şi nu ne părăsesc niciodată.

Fotografii din arhiva Cristinei Rus: