Când o să fiu mare, vreau să devin “Eu” – Become who you really are

 

 

 

Am deschis ochii –  începem să învăţăm. Din prima clipă şi în fiecare moment, în fiecare zi, şansele de a ne întregi sunt în noi. Suişuri, coborâşuri, ani în care acumulăm în linişte tot felul de informaţii, pe care le potrivim sau nu personalităţii noastre, urmate de perioade în care ne apropiem tot mai mult de definiţia a ceea ce suntem. Iar atunci, spunem „da” lucrurilor care ne apropie cel mai mult de noi înşine.

După ce ani de zile a trăit într-o etapă interiorizată, cu multe momente doar pentru ea, Raluca a intrat într-o fază în care spune „da” provocărilor ce îi apar în viaţă. „Da” călătoriilor, „da” unui curs de karate, „da” pentru balet, „da” unui master în statistică, „da” unui curs de „empowerment”. Aşa şi-a descoperit pasiunea pentru tango, acum patru ani. Tango-ul a însemnat un mijloc de a se descoperi pe sine, dar şi o oportunitate de a fi alături de ceilalţi. „Întâmplarea a făcut ca o cunoştinţă să îmi povestească despre un centru de zi pentru tineri cu sindromul Down şi mi-a sugerat să fac lecţii de tango cu ei. Aşa am început să învăţ leading la tango, pentru a-i putea învăţa, la rândul meu, pe tineri să se exprime prin tango.”

 

Cum se potrivesc tango și sindromul Down?

„Persoanele cu sindrom Down au anumite dificultati motrice, dezvoltarea fizică fiind intârziată. Îi ajută la aptitudinile sociale, le crește stima de sine. Aceşti tineri, care au între 30-40 de ani, au mai făcut dansuri. Eu m-am schimbat foarte mult pentru ca am dansat tango, mi-am găsit modele noi. Am fost şi la un curs de improvizatie pentru profesori, care m-a ajutat să știu cum să le atrag atenția. Tango-ul este un dans de improvizaţie, la care trebuie să ai un vocabular de mişcări, cu care apoi începi să improvizezi. Mi-am dat seama cam ce ar putea ei să înveţe şi am încercat să-i învăţ eu acele lucruri, ca să improvizeze ei. Este un proces. Am făcut cu ei acele exerciții și ca să le dezvolt creativitatea. Sunt diverse exerciţii, printre care să faci litere cu corpul sau să faci cifre cu mâinile, exerciţii de comunicare prin mişcare. Fiecare îşi depăşeşte limitele în propriul ritm. Tinerii sunt foarte iubareţi, veseli, pe mine mă încarcă pozitiv. Descoperim împreună, prima dată le-am pus melodii de tango în limba spaniolă, şi cumva, întâmplător, le am pus Zaraza și apoi am dansat pe tango-uri româneşti. Veselia e mult mai mare. Le place mult să danseze liber, aşa că primele şi ultimele 5 minute din oră sunt alocate pentru dans liber.”

Raluca îşi soarbe veselă cafeaua, este poate a treia azi? Dar are o seară lungă, merge şi la un spectacol la Operă („Apropos, mi-am luat nişte ciorapi aurii, abia aştept să-i port diseară cu pantofii decupaţi!”), după care merge acasă să continue lucrul pentru o prezentare. O prezentare pentru conferinţa unde urmează să plece cu trenul cândva după miezul nopţii. „Mi-am propus să spun „da” la 3 lucruri pe zi, după care să zic „stop”. Sigur, sunt şi momente de linişte, fără ele nu se poate. „Tricotez şi mă uit la filme poliţiste. Mă relaxează, ca şi dansul. Uneori meditez, dar doar dimineaţa, mi se potriveşte mai bine.”

În copilărie îşi dorea să devină învăţătoare. Apoi asistent social. Acum este consilier şcolar şi, când are timp, scrie pe www.sapovestim.ro.

Raluca este „work in progress”, pentru că a ajuns în acel moment din viaţa ei când ştie că trebuie să se construiască pe sine cât mai mult, pentru a deveni persoana care este cu adevărat. O parte din inima acestei femei este alături de tinerii de la un centru din Cluj-Napoca, unde bucuria dansului rupe multe bariere şi inhibiţii. Acolo şi ea se încarcă de energie. Şi poate va urma şi un curs de terapie prin dans. De fapt, neapărat! Şi asta curând, da-da!