Always & forever

Viaţa ne oferă multe şanse. Dar nimic nu ne pregăteşte pentru acea întâlnire mistuitoare cu dragostea adevărată, cea care ne întregeşte şi ne învăluie cald, pentru totdeauna. Am aflat despre Ileana şi Aurel Dragoş Munteanu la prima mea întâlnire cu Claudiu, cel care mi-a devenit soţ, impresionat de dragostea infinită dintre ei şi de povestea lor de viaţă.

După câţiva ani, am avut plăcerea să o cunosc personal pe Ileana Munteanu, o Doamnă cu zâmbet lin şi suflet cald, care acum mi-a facut bucuria de a-mi împărtăşi din amintirile sale dragi.

“Ne-am cunoscut la un cenaclu literar, pe care-l frecventam săptamânal. Într-una din seri, întâmplarea a făcut să mă aşez lângă un tânăr cu părul vâlvoi, cu ochi vii şi inteligenţi, care mă privea atât de insistent în tot timpul cenaclului, încât, timidă cum eram, nu ştiam unde să mă ascund. Într-un târziu, poate pentru a scăpa de intensitatea care se crease între noi, l-am întrebat încet pe tânărul de lânga mine:  “Şi Dumneavoastră scrieţi?” Răspunsul lui a fost: “Nu, eu deocamdată citesc!”

Eram încă studenţi în anul patru, când ne-am hotarât să ne căsătorim. În vacanţa din vara aceea fuseserăm împreună într-o călătorie foarte romantică în Delta Dunării, unde ne-am oprit în satul Crişan ca să ne continuăm excursia pe canale, conduşi de un pescar localnic. Acesta ne-a şi găzduit, hrănindu-ne cu ciorbă de peşte şi “cartofi” de apă, dezvăluindu-ne din tainele pescuitului şi ale vânătoarei de lişiţe. După plimbarea din deltă ne-am logodit, iar în noiembrie 1962 ne-am căsătorit.

A fost una din perioadele cele mai minunate ale vieţii noastre. Eram nespus de fericiţi, nu numai pentru că ne realizasem dorinţa fierbinte de a fi tot timpul împreună, ci şi pentru că înţelegerea şi dragostea dintre noi erau perfecte. Iubirea noastră exista “dintotdeauna şi pentru totdeauna”, ca destinul. Universul ne era populat de cărţi, muzică, artă în general. Citeam cu aviditate, vizitam muzee şi expoziţii, eram prezenţi la concertele Filarmonicii şi, ce era mai important, comunicam unul cu celălalt, împărtăşindu-ne impresiile. Cum ar fi fost posibil să nu simt că eram cea mai fericită dintre soţii?

Din 1990, când Aurel a devenit Reprezentantul Romaniei la ONU, ne-am mutat în Statele Unite şi viaţa noastră s-a schimbat radical. Eu, ca soţie, a trebuit să mă ridic la o înălţime nebănuită până atunci. Dragostea ne-a fost şi atunci sprijin. “

Dragostea nu s-a sfârşit nici astăzi, chiar dacă Aurel Dragoş Munteanu nu mai este printre noi.

Ileana locuieşte la New-York, împreună cu familia, unde sensibilitatea ei a găsit transpunere în bijuteriile lucrate manual, pe care le creează cu pasiune şi migală.

“Am fost întotdeauna pasionată de lucrul de mână. La Bucureşti ziua eram profesoară. iar seara lucram rochii pentru Fondul Plastic. Le decoram cu aplicaţii lucrate cu mărgele. Mai târziu am realizat că ceea ce îmi plăcea mai mult era partea decorativă a îmbrăcămintei pe care o concepeam şi astfel am «desprins»-o şi am făcut-o de sine stătătoare. Aşa s-au născut broşele, colierele, cerceii, inelele, lucrate minuţios cu cele mai mărunte mărgele, cu perle şi cu pietre semipreţioase.”

Oare nu dragostea este cea care ne aduce cel mai aproape de esenţa noastră? Iar atunci, după ce am cunoscut-o, cum am putea să uităm cine suntem noi, cu adevărat?